BOMBĂ‚: Cazul Chivu se redeschide!** Piți repetă greșeala din războiul cu Hagi! „Ca să mă gândesc dacă revin, ar trebui să fiu sunat” Conflictul după care a spus ADIO

Redactor:
Dan Filoti
BOMBĂ‚: Cazul Chivu se redeschide!** Piți repetă greșeala din războiul cu Hagi!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristi Chivu a fost auzit făcând o afirmație care pare să întredeschidă posibilitatea de a mai juca pentru națională. Oricum, interesant este că fostul căpitan nu a fost căutat de nimeni până acum

Reconstrucție și alți R care îl enervează pe Hagi. Pe Hagi și nu numai pe el. Cred că, înainte de a-i forța pe Chiricheș, Pintilii și alții, Victor Pițurcă are datoria de a face tot ce e omenește posibil pentru a aduce la națională tot ce are fotbalul românesc mai bun într-un moment sau altul al unei convocări.

Concret, „cazul Chivu” se redeschide mai brusc decât ne-am fi așteptat. Nu demult, fostul căpitan a fost în țară, acolo unde a participat în calitate de naș la ceremonia botezului fiicei lui Daniel Niculae. Într-un cerc restrâns, Cristi a fost auzit rostind o frază care pune într-o altă lumină decizia retragerii sale: „Ca să mă gândesc dacă aș mai veni sau nu, ar trebui să fiu sunat”. Logic, deducem pe de o parte că fundașul lui Inter ar putea lua în calcul o eventuală revenire, dar și că până acum nimeni din actualul staff nu l-a căutat. Or, ca să punem lucrurile la punct trebuie să admitem că la ora actuală un jucător de talia lui Cristi e vital actualei naționale.

Tricolorii îi simt lipsa și îi transmit mesaje

Invitat la „Ora de Prosport”, ieri, Dan Alexa a spus lucrurilor pe nume: „Nu ne putem permite să ținem departe de națională puținii fotbaliști exponențiali care s-au retras. Trebuie făcute toate eforturile ca ei să se întoarcă. Eu încă mai sper. Chivu, de exemplu, e singurul nostru jucător care evoluează la o echipă cu nume. E un lux pe care nu ni-l permitem să nu-l avem sub tricolor”. Intrat prin telefon la aceeași emisiune, Daniel Niculae s-a arătat mai degrabă sceptic în privința șanselor de a-l face să se răzgândească, dar a admis că naționala îi simte lipsa.

Pentru a ne gândi la revenirea lui Chivu, trebuie să punem cumva lucrurile la punct în privința cauzelor care l-au determinat să se retragă. Încercăm o analiză infinit mai serioasă și mai responsabilă decât selecționerul care a expediat subiectul într-o propoziție simplă: „Din cauza voastră, a presei, s-a retras”. Cauzele pot fi de natură personală și profesională, subiective și obiective, dar, în realitate, planurile se amestecă.

Da, Cristi a fost deranjat de etichetele pe care opinia publică i le-a pus. L-au iritat titluri „care se vând” din media, în care el apărea ca un tip care tratează subiectul echipei naționale cu lejeritate. Asta în condițiile în care de fiecare dată își sacrifica puținul timp liber avut pentru a veni la lot în loc să stea cu familia. De multe ori chiar avea probleme la Inter, atunci când revenea accidentat. Accidentarea urâtă suferită în ianuarie 2010 l-a schimbat mult pe Chivu. L-a făcut să privească altfel viața și cariera, să aibă alte priorități și să ia deciziile cele mai bune pentru el și cei apropiați lui.

La mijloc în conflictul familiilor: Becali vs Lucescu

În ultima perioadă a mandatului Lucescu s-a aflat la mijloc într-un conflict deschis care l-a uzat psihic. Pe de o parte era familia, Victor Becali fiindu-i nu numai impresar, ci și naș, de cealaltă parte selecționerul cu care stabilise niște raporturi foarte bune. A avut o discuție legată de retragere cu Răzvan, iar în momentul în care a aflat că și cel ce îi era antrenor intenționează să plece de la națională, și-a întărit decizia. Un subiect delicat îl constituie și Mutu. Mulți spun că ei se plasează în tabere diametral opuse. De-a lungul timpului relația lor a fost una fluctuantă. Au împărțit perioadele de rivalitate mocnită pentru titlul neoficial de lider cu cele de prietenie strânsă. Această din urmă fază, mult înainte ca Cristi să o cunoască pe Adelina. Odată cu maturizarea și responsabilizarea profesională și personală, Chivu s-a arătat mai degrabă deranjat de numeroasele derapaje avute de coechipierul său. Pe vremea când Răzvan Lucescu a încercat să îl țină departe pe Mutu de națională a avut în căpitan un aliat tăcut. În fine, lipsa rezultatelor actualei generații au erodat încrederea și entuziasmul lui Cristi.

L-am văzut pe Chivu ultima oară în vestiarul tricolor

De-a lungul timpului am avut ocazia să mă întâlnesc cu Cristi Chivu în mai multe rânduri. La Reșița, când era tânăr-tânăr și era mezinul unui lot cu Doană, Ibric, Szijj și Ciocoi, în studioul Realității, la o emisiune cu el și cu Drăgulescu, la un restaurant din Pipera, unde am făcut unul dintre interviurile de care îmi aduc aminte cu mare drag. Ajunsesem la un moment dat suficient de amici încât în perioada când era la Roma să vorbim săptămânal vrute și nevrute despre fotbal și nu numai. Ce vreau să spun e că, indiferent de momentul și locul în care ne-am întâlnit, nu l-am văzut niciodată atât de distrat-trist cum era la ultima noastră întâlnire. Printr-un concurs de împrejurări, am ajuns în vestiarul naționalei, în timp ce echipa se antrena pe stadionul Dinamo cu două-trei zile înainte de meciul cu Bosnia de la Zenica. Cristi era în papuci și cu un iPad în mână. S-a mirat că mă vede acolo, am schimbat câteva formalități, l-am întrebat cum e, a schițat un zâmbet, și-a aruncat un ochi pe o plasmă dată pe o televiziune de sport, a murmurat ca pentru el: „Alt scandal…” și a ieșit. A fost, dacă nu mă înșel, ultima oară când a intrat în vestiarul tricolor, pentru că a doua zi a rămas la Mogoșoaia la recuperare, după care a declarat forfait și s-a retras înaintea returului cu Bosnia.

Orgoliul îl împiedică pe Pițurcă să se asigure că Cristi nu mai vrea

Ceea ce vreau să spun e că se comporta și arăta de ca și cum luase decizia cu mult înainte și doar amâna momentul. Mai cred însă ceva. Cred că a trecut suficient de mult timp. Că s-a odihnit, că a stat suficient de mult cu familia și mai ales că îi lipsește naționala. Conștientizează că nu mai are de jucat foarte mult și, probabil, se proiectează în viitor, gândindu-se că ar putea veni o zi în care să regrete timpul când ar fi putut juca și n-a făcut-o. Așa cred. Dacă aș fi Pițurcă, nu mi-aș asuma tăcerea asta. L-aș suna, m-aș întâlni și aș vrea să văd cu ochii mei și să aud cu urechile mele că nu e cale de întoarcere. Aș lăsa orgoliul și prețiozitatea de tip: „Eu l-am promovat, eu sunt antrenor, să mă caute” și aș face pasul pe care, nu trebuie uitat că Pițurcă nu l-a făcut nici cu Hagi ori Popescu. Nu aș renunța la cauza Chivu până nu aș fi mie la sută că e una pierdută. Și la ora asta nu e, chiar nu e de tot pierdută.

21 mai 2011 este data la care Cristi Chivu și-a anunțat retragerea din echipa națională, cu două săptămâni înainte de meciul de la București cu Bosnia, ultimul al lui Răzvan Lucescu la națională

3 stranieri, în afară de Cristi Chivu, care joacă la o echipă din Europa calificată în Cupele europene, are naționala în acest moment: Pantilimon, Torje și Raț

77 de zile a stat departe de gazon fundașul lui Inter Milano după accidentarea gravă la cap din meciul cu Chievo, în ianuarie 2010

75 de partide la echipa națională a jucat Cristi Chivu în cei 11 ani în care a fost convocat, el debutând pe 18 august 1999 într-un meci cu Cipru (2-2)

2 turnee finale de Campionat European are în palmares Chivu, singurele la care România a participat în ultimul deceniu. La Euro 2000 avea doar 19

10 ani au jucat împreună Mutu și Chivu la echipa națională, fundașul lui Inter debutând cu un an mai devreme decât „Briliantul”

9 trofee a câștigat Chivu în cariera sa: campionatul, Cupa și Supercupa în Olanda, cu Ajax, Cupa cu AS Roma și trei titluri, o Cupă a Italiei și Liga Campionilor cu Inter Milano

15 minute a jucat fundașul de 31 de ani în ultima sa partidă la echipa națională, amicalul cu Italia (1-1) disputat la finalul anului trecut

2000 La Euro din Belgia și Olanda, tânărul Chivu l-a ținut pe marele Figo

2008 La Euro din Austria și Elveția, Chivu a făcut un meci mare cu Italia (1-1)

2010 Chivu părăsește terenul cu capul plecat după amicalul cu Italia. Ultimul de la națională

Dan Filoti / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Anunț venit de nicăieri: Manchester City e gata să îl transfere pe Leo Messi!
Anunț venit de nicăieri: Manchester City e gata să îl transfere pe Leo Messi!
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
De la FCSB, la
De la FCSB, la "U" Cluj! Mutarea care ar urma să se producă zilele acestea
Unde s-au dus banii cu care Şucu a preluat Genoa! A anunţat obiectivul în Serie A, după suma mare investită:
Unde s-au dus banii cu care Şucu a preluat Genoa! A anunţat obiectivul în Serie A, după suma mare investită:…
Cum a slăbit, de fapt, Oana Roman. A spus tot adevărul despre metodele la care a apelat. „Mi-a promis că vor avea rezultate”
Cum a slăbit, de fapt, Oana Roman. A spus tot adevărul despre metodele la care a apelat. „Mi-a promis că…
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Astăzi este SOLSTIȚIUL! Ce să NU faci în cea mai scurtă zi din an
Astăzi este SOLSTIȚIUL! Ce să NU faci în cea mai scurtă zi din an
Florin Răducioiu, în doliu! Socrul fostului mare atacant al Generaţiei de Aur a decedat: Dumnezeu să te odihnească în pace
Florin Răducioiu, în doliu! Socrul fostului mare atacant al Generaţiei de Aur a decedat: Dumnezeu să te odihnească în pace
Cristina Demetrescu ne spune care este zodia care va trăi cel mai frumos an din viață în 2025
Cristina Demetrescu ne spune care este zodia care va trăi cel mai frumos an din viață în 2025
Sfârșitul lui Călin Georgescu. Oamenii lui au aflat adevărul abia acum: A ajuns să...
Sfârșitul lui Călin Georgescu. Oamenii lui au aflat adevărul abia acum: A ajuns să...
VIDEO Atentat terorist la un târg de Crăciun. O mașină a spulberat mulțimea: printre morți, și un copil
VIDEO Atentat terorist la un târg de Crăciun. O mașină a spulberat mulțimea: printre morți, și un copil
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Trump va cere statelor membre NATO să crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB. FT: Intenţionează să continue să furnizeze ajutor militar Ucrainei.
Trump va cere statelor membre NATO să crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB. FT: Intenţionează să continue să…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a…
×